Oglinda - lumea privita invers
De obicei, oglinzile sunt folosite pentru intretinerea personala, decorare si arhitectura, dar si in aparaturile stiintifice cum ar fi telescoapele si laserele, prin urmare, oglinzile fac parte din recuzita cotidiana aproape indispensabila. Sunt concepute pentru lumina vizibila, insa in instrumentele optice acestea detecteaza alte lungimi de unda ale radiatiei electromagnetice.
V-ati putea imagina viata fara oglinda? Oglinda reprezinta reperul propriei noastre imagini exterioare, o masura a dimensiunii umane. De la oglinda mica de poseta, menita a corecta prin adaosuri cosmetice micile imperfetiuni faciale, pana la oglinzile somptuoase de salon, destinate amplificarii spatiilor prin iluzii vizuale exista gradatii numeroase de utilizare a acestui obiect de reflectare a vizibilului. O imagine in oglinda, oricat de adevarata ar parea, nu este insa reala. In primul rand totul apare in oglinda invers din punctul de vedere al reperelor stanga-dreapta. Sunt oglinzi concave sau convexe care deformeaza si distorsioneaza imaginile reflectate, in timp ce sisteme de oglinzi pot reda imagini multiple saurealitati iluzorii.
Poate cea mai veche oglinda din lume este o suprafata perfect linistita de apa. Intr-o astfel de oglinda, conform unui mit antic grecesc, s-ar fi privit frumosul tanar Narcis, ajungand sa se indragosteasca de propriul chip, in asemenea masura incat a ramas langa apa care-i reflecta infatisarea pana s-a stins de epuizare. In urma sa a rasarit o floare, denumita de atunci narcisa.
Oglinda este un element compozitional mult utilizat de pictori, inca din cele mai vechi timpuri. Ambiguitatea si iluzia imaginii reflectate de oglinda au prilejuit artistilor numeroase subiecte plastice. Una dintre cele mai folosite teme a fost imaginea femeii care se gateste la oglinda, mandra de frumusetea sa. Tablouri memorabile cu acest subiect au realizat Giovanni Bellini cu a sa "Tanara femeie la oglinda", Rubens - "Venus la oglinda", Velazquez - "Venus si Amor la oglinda" si mai recent Christoffer Eckesberg - "Toaleta matinala".
Oglinda inceteaza a mai fi un simplu obiect care reflecta imagini, mai ales in vechile preceptii chineze Feng Shui care recomanda folosirea oglinzilor in contracararea fortelor malefice ale ambientului si in amplificarea energiilor benefice. Conform traditiei chinezesti, oglinzile trebuie puse mai ales vizavi de usa.
Alegerea si amplasarea oglinzilor
Oglinda este singurul obiect din casa care va exista indiferent de design-ul ales pentru incaperea respectiva. Pe langa scopurile amintite mai sus, pur practice, ea infrumuseteaza orice casa, da senzatia unui spatiu mai larg, adanceste suprafetele, si poate crea chiar o atmosfera care impinge la meditatie sau intimitate.
In ceea ce priveste amenajarea casei, oglinzile transforma complet orice camera, dau luminozitate si pot schimba un decor simplu intr-unul spectaculos.
Totodata, ele dau dinamism, fac ca obiectele sa capete semnificatii si reflexe noi. Nu este obligatoriu sa folositi o singura oglinda, puteti sa folositi mai multe oglinzi pentru a crea jocuri de lumini sau pentru a pune in evidenta un alt element de decor, dand o atmosfera retro camerei respective. Din aceaste oglinzi de mici dimensiuni, de forme si
marimi diferite se pot crea puzzle-uri sau diferite improvizatii care va vin in minte.
Oglinzile pot deveni pretioase piese de mobilier daca le incadrati in rama potrivita. Daca aveti mai multe oglinzi incercati sa pastrati pentru ramele lor aceeasi tematica, acelasi material, sau macar sa fie de aceeasi culoare. O rama colorata este foarte potrivita pentru o casa decorata intr-un stil vesel sau o casa cu multi copii. Cu rama bogata in detalii sculptate, accentuate cu nuante aurii, poate completa o sufragerie de lux, in care exista mobila din lemn masiv. Cu rama alba de forma ovala, poate deveni oglinda romantica din camera unei adolescente. Un perete acoperit in intregime de o oglinda va mari optic camera si ii va adauga un plusde stralucire.
De mare efect este si amplasarea unei oglinzi neinramate pe un perete colorat aprins.O oglinda asezata pe peretele salii de mese poate crea o atmosfera speciala, mai ales daca obisnuiti sa pregatiti cine romantice. O lumanare pusa pe masa, in fata oglinzii, va amplifica senzatia de intimitate, si in acelasi timp va oferi si lumina necesara servirii mesei. Acelasi efect romantic il va avea si o oglinda care sa acopere o mare parte a unui perete din dormitor. O oglinda amplasata pe hol, pe unul dintre peretii laterali, ofera spatiului profunzime si dimensiunile generoase.
Oglinzile reflecta si "imprastie" lumina in camera si aduc mai multa luminozitate colturilor intunecate. Piesele de mobilier capata mai mult fast daca au oglinzi montate pe usi.O oglinda peste o alta oglinda amplasate in baie aduc inovatie si un plus de creativitate clasicei oglinzi asezate deasupra chiuvetei.